Zeii necontemporanilor

Trăim într-un templu plin de zeităţi – Republica Moldova – şi, pentru ca zeii noştri să ne permită să ajungem la aurul lor nepreţuit, suntem obligaţi, nu să le încredinţăm, ci să le jertfim viitorul nostru. Şi atunci mă întreb: ”Ce avem de pierdut?” pe drumul jertfelor basarabene – lung cât un secol. Viitorul nu poate ocupa prea mult spaţiu atunci când mulţi gândesc că el nici nu există. Altarul ateist al realităţii mă provoacă să descătuşez aceste afirmaţii.



Dumnezeu cu mine. Dumnezeu cu toţi.
Coborând de la înălţimea adâncită a mitului basarabean, descoperim şi astrul apus al neamului românesc. Ne-am stins fraţilor, ne-am stins!!! Nu ne rămâne decât să ne rugăm „zeilor” noştri şi să aşteptăm sclipirea unei metamorfoze paralizate de (ne)democraţie. Asta să fie adevărata noastră existenţă? „Noi” – proşti, „Ei” – sfinţi, de aceea nimeni nu se încumetă să le gradeze intelectul. Omul cu câtă mai puţină minte are, cu atât mai puţin o foloseşte. Prostia este şi ea un element vital, ba chiar inevitabil. E o mare prostie să visezi în spaţiul nostru ce ne constrânge din ce în ce mai mult. Tinerii reprezintă viitorul, nu şi prezentul. E o prostie să crezi în povestea comunismului entuziasmat şi adept al spiritului mioritic, cu elementele sale de pastel veşnic. Am rămas în umbra Europei cu feţele crispate de nedumerire, nici înspre vreun punct cardinal. Poate ar fi unul, inventat de „zeii” noştri în beţia arhaicului, iar izvor de idei – punctul de sub picioarele noastre, ce azi ne-a cuprins gleznele, genunchii, mâinile, până va rămâne la suprafaţă doar un fir de păr pentru a ne depista Europa sau, mai bine zis, „umbra Europei”, ADN-ul neamului nostru. Legenda umbrelor devine din ce în ce mai actuală pentru noi. „Umbra văzând că omul n-o mai observă, a decis să nu mai doarmă noaptea cu el”. În curând va asfinţi şi ultima rază de soare, iar „Umbra Europei” ne va părăsi totalmente.
„Deşteaptă-te române!!!”
Gândeşte-te cât de mult îţi lipseşte Eminescu cel adevărat şi neştiut de nimeni! Gândeşte-te cât de mult îţi lipseşte măreţia şi drama Unirii, frântă în ecoul „moldovenismului prezent”!
Am ajuns să fim broaşte hipnotizate care sărim în gura şarpelui comunist ca într-un lac…să-i vedem fundul. Şi numai fundul îl zărim!
Oare ne-am transformat în icebergii arctici – reci la propriile noastre necesităţi? Niciun basarabean nu se mai teme de focul Iadului – au fost arşi de atâtea ori pe acest pământ!
Dacă ne mai credem contemporani, să distrugem templul păgânătăţii mascate prin aura sfinţeniei. Şi într-un sfârşit să ne mai întrebăm odată „zeii” (ne)ciopliţi din metalul extras din adâncurile Siberiei (mai bine spus să-i „rugăm” să ne răspundă durerii): „Comunismul, ca şi fascismul, se bazează pe o ideologie antiumană. Totuşi, cât vom aştepta un proces al comunismului similar celui de la Nurnberg ?”

Alexandru Luca