* * *

Lirică

Eşti înger şi demon, în bătaia lunii umbrite,
de sclipirea ochilor tăi visatori.
Eşti steaua, la care mulţi au încercat sa ajungă,
însa au fost topiţi de căldura şi strălucirea ta.
Eşti o bucată din primăvară, însorită si fragedă,
ce mă scoate din minţi, cu corpu-i dezgolit
şi mişcările-i pline de graţie.
Devin robul frumuseţii tale
şi a formelor impecabile ce-mi par nepămînteşti.
Eşti atît de sublimă, asemeni unui vis,
din care nu vreau să mă trezesc niciodată şi mă tem,
ca atingerea mea să nu te spulbere.
Nu credeam că natura e în stare,
să creeze aşa un prototip, de parcă ai fi,
produsul destinat unei expoziţii galactice.
Zîmbetul tău nevinovat şi ademenitor,
mă face neputincios în faţa ispitei.
Eşti drogul, pe care trebuie să-l iau în fiecare zi.
Corpul tău perfect modelat, mă duce cu gîndul la Eva…
Oare cum arăta femeia, creată de însuşi Dumnezeu ?
Fineţea mişcărilor tale mă transformă într-o fiară,
care e gata să te sfîşie, însă iarăşi mă tem,
că-ţi va fi letală încercarea-mi.
Chipul tău fragil, dar bine conturat,
te desprinde din dimensiunea realului şi te clasează,
în cea afrodisiacă, unde pe deplin ţi-e locul.
Trebuia să te vadă Da Vinci, ca să te vada întreaga lume,
aşa cum te văd eu, convins fiind înca odata,
că frumuseţea nu are margini !

Nicolae Demian