Între Prefaţă şi Prolog

Tot ce vom putea spune despre o facultate de jurnalism, în linii generale, reprezintă o banalitate prin simplul motiv al alegerii vocaţiei celor care au ajuns pe băncile „câinilor de gardă a societăţii”. Este prea consumat acest subiect, prin propria-i problematică abordată într-o multitudine de c ontexte, dar totodată şi atât de actual, prin importanţa cu care inserează traseul informaţional a unei societăţi care, paradoxal, este atât de dezinformată.

Jurnalismul contemporan este ca o hartă. Vastă, surprinzătoare şi în continuă mişcare, această hartă necesită o explorare grijulie, în a cărei puncte cardinale se conţin călătorii neaşteptat de dificile, dar tot ce întâlnim pe parcursul acestor aventuri, ne va face să nu regretăm că am părăsit fotoliile confortabile din sufragerii şi am expus spiritul întinerit de atâta vacanţă (pe termen nelimitat) sub tăişul peniţei. Orientându-ne prin spaţiul informativ cu ajutorul acestei "hărţi", trebuie nemijlocit să ne stabilim unele puncte de reper. În funcţie de ele, noii-veniţi în lumea emanatoare de informaţie, vor şti să se orienteze mai uşor printre iţele încâlcite de netransparenţă şi birocraţie. Iar dacă nu, pot porni din nou la drum, către următoarea aventură. În definitiv, ca să parafrazăm o expresie celebră, „Jurnalismul reprezintă o călătorie, nu o destinaţie”. Continuarea acestei călătorii, depinde de cei ce o întreprind. Atunci când un jurnalist, indiferent de experienţa care îl caracterizează, primeşte omagii prin tot ce a creionat cu o emoţie specială pe marginea unui fapt împlinit, sau pronosticat, se simte împlinit. Asta este boala mulţumirii izvorâtă din propria noastră neexperienţă. Tineri, entuziasmaţi, cu un orizont de viziuni bine determinat, nu ne dăm seama că ne bucurăm, de fapt de efemeritatea unui succes care, treptat, devine neînsemnat. În acest context, unica armă pe care o avem în dotare, CUVÂNTUL, trebuie exploatat la maximum.
De facto, CUVÂNTUL, este ca şi mărul. Îl alegi pe cel mai copt, să zemuiască, iar după ce l-ai spălat şi l-ai mirosit bine, îl oferi celora ce au cea mai mare nevoie de el. Devreme ce acest măr va fi consumat în limita unui tain impus de fluxul evenimentelor, vom fi împliniţi.

Dacă ar fi să raportăm la cele menţionate mai sus esenţa ziarului „Coridor”, prin mica noastră mare experienţă pe care am sorbit-o în cadrul acestui ziar – neînsemnat pentru unii, esenţial pentru alţii – am luat elan pentru a putea doborî alte culmi, mai înalte. Şi nu afirm acest lucru din perspectiva sindromului „profesionalismului prematur”, pentru că sunt prea departe de el, ci o spun cu mândrie pentru că am participat la ceea ce se poate numi un ziar, în condiţiile unei facultăţi criticate de mulţi, detestate de alţii, dar în cadrul căreia au fost şcoliţi majoritatea, de aceeaşi profesori deveniţi în viziunea unora, „inutili”.
Nu este adevărat domnilor actuali şi foşti studenţi! Nu avem dreptul la replică în faţa celor care chiar şi în condiţiile pe care le hulim cu atâta seriozitate, au avut curaj, „să vă” şi „să ne” îndemne pe noi, tinerii condeieri, să ajungem acolo unde am ajuns, sau tindem să ajungem. Ar fi foarte nedrept ca anume Ei, Profesorii noştri, să primească aceste osânde, pentru că ei, călăuzitorii noştri, sunt cu studenţii într-o luntre, victimele aceloraşi condiţii sumbre, create voluntar sau involuntar, care predomină în învăţământul nostru.
După această „abatere lirică”, putem spune cu mândrie că ziarul facultăţii „Coridor”, îşi schimbă cârmuirea. Suntem convinşi că, acei care vin în urma noastră, vor fi mult mai eficienţi şi mai răzbătători. Nu cred că sunt eu în stare să fac o prezentare noului corp redacţional – acest fapt va fi dovedit chiar de persoanele vizate mai sus, prin felul în care vor monitoriza esenţa evenimentelor.
Totul începe aici şi nicidecum nu sfârşeşte cum ar gândi alţii. Or, ziaristica presupune continuitate, de astfel, ca şi perenitatea informaţiei. Nu trebuie să uităm nici începuturile, nici să omitem perspectivele viitorului, dar cel mai important este să stoarcem de actualitate prezentul, prin propriile sale arme – efectele şocante şi captivante asupra societăţii.
Şi dacă nu credeţi celor afirmate de mine, solicitaţi părerea domnului decan a facultăţii noastre, Constantin Marin. Dumnealui, vă va lămuri mult mai bine temeiul comparativ al timpurilor în jurnalism.

Post Scriptum

Ştie cineva, cine este autorul maximei „Jurnalismul este istoria unei clipe”?


Alexandru LUCA, CORIDOR